si nu am nici o solutie, poate pentru ca nu stiu care e problema... de fapt stiu, dar tot nu am nici o solutie. Sunt total dezorientata, si as avea nevoie de o imbratisare. Oricand, oriunde. Un semn ca exista cineva caruia sa ii pese. Sunt nedreapta? Pentru ca am prietenii mei fabulosi, cei 3-4 muschetari, de care mi-e asa de dor...
Dar tot mi-e frig, si tot sunt singura, si tot nu am suficienti bani de chirie, si tot ma simt in plus aproape peste tot, si tot simt ca sunt aici izoltata in alta lume, si macar daca ar fi cald.
Sa fie cald...
Dar nu! eu trebuie sa tremur pe aici!
Orice se plateste, dar asta chiar nu e corect.
Eu am incercat mereu sa fiu fair play, si am si reusit de cele mai multe ori, si daca acum nu mai sunt asa idealista si bine dispusa ca inainte e din cauza societatii, bineinteles.
Nu mi se pare corect ca la 21 de ani sa ai atatea crize existentiale.
Si nu vreau noi prieteni! Nu vreau! Nu am dispozitia necesara, motivatia, si nici energia sa incep noi relatii. Si stau singura cuc. Nici nu am ce oua sa arunc din cuib. Niste oua de gheatza, poate?
Si poate ar fi timpul sa ma emancipez financiar, nu? Sa-mi gasesc un serviciu, sa nu-i mai stresez pe ai mei, sa-mi vad de treaba mea. Si sa imi fac 70k rate in banca si sa nu am ce manca. Ma rog.
A da, sa-mi gasesc un prieten, sau sa ma las gasita; a meaningless relationship. Nu e ceea e am nevoie. (Kurt Vonnegut nu utilizeaza niciodata ; in cartile sale ).
Inca mai cred ca dragostea e esentiala pentru o viatza fericita, si totusi cuvintele astea devin din ce in ce mai lispsite de sens, doar vorbe goale aruncat. Dogma fericirii, cu care suntem indoctrinati de mici "omul nu poate trai fara dragoste", dicteaza un profesor universitar in repetate randuri colegi mele de aprtament.
Si eu sunt o handicapata cu un supraeu rigid!(termenul de handicapat este unul corect stiintific si legal a carui utilizare denota profesionalism - am invatat saptamana aceasta la defectologie).
Poate ma voi lasa si eu dusa de val intr-o zis, si nu voi mai analiza totul mereu.
Cand eram mica faceam scheme cu rolele, si copii de la bloc imi spuneau mereu ca sunt foarte curojoasa. Dar nu era asa, doar ca puneam repede in balanta alternativele. Lucrez bine in conditii de stres si cu termene limita foarte scurte. Probabi ca voi muri tanara, sau voi avea o boala minunata ca dementza, si o sa surzesc, dupa cum ni s-a spus la un curs, din cauza utilizarii castilor.
Viatza asta e mult mai dificila decat cred unii.
Daca toti oamenii ar juca dupa aceleasi regului, lucrurile ar fi mai simple.
Uneori ma gandesc cat o sa rezist asa, si apoi imi dau seama ca "braking your spirit" e destul de greu de evitat. Ce poti face e sa intarzii fenomenul.
Dar mie imi place sa fiu tanara!
Catharsis....
